imi aduc aminte c-am citit in adolescenta greu acest roman..l-am tot abandonat la anumite capitole, descrieri, pagini…dupa o vreme reluam citirea…si poticnirea venea iar la prima descriere ce nu era conform standardelor mele de viata…nu puteam intelege cum se poate trai intr-o mahala cu nume rusinos, unde localnicii sunt plini de tot ce poate fi mai odios si rusinos in fiinta umana…mocilra sufleteasca, saracia care dezumanizeaza si transforma sexul si inselarea intr-o supapa de refulare ..unde sentimental acela superb denumit “onoare” care tre’ sa fie urmat de un cod etic cavaleresc specific zonei marginale a societatii, cod prezentat excellent de Fane-puscariasul…”locul unde se iubeste repede si se moare usor..”
apoi, intr-un portret cat se poate de proaspat ne este descrisa lumea fetelor naïve care, lasate prada inselaciunii si greutatilor vietii…presarate cu icniri sexuale si pofte immature traiesc o viata efemera…o viata care nu conteaza prea mult..ptr ca nu este nimic de pierdut…o viata despre care stiu ca in afara de dragoste si moarte, altceva nu mai exista…
copii care nu vor sa creasca ptr ca nu vor sa devina precum adultii din jurul lor “nu vrem sa fim oameni” spune baiatul inainte de a decide sa fuga in lume…
recitind-o am realizat ca acest maidan s-a marit…este un fel de symbol al tarii… ptr ca daca compari descrierile lui Zamfirescu cu ceea ce vad in jurul meu constatat ca Romania intreaga este un maidan..
(2010)
